Cioplea: Două veacuri de istorie

 La Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, sub egida Centrului “Biserica şi istoria” de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, a apărut lucrarea “Cioplea: Două veacuri de istorie”, sub coordonarea dr. Dănuţ Doboş, informează Ercis.ro.
Cartea este prefaţată de IPS Ioan Robu şi de pr. dr. Veniamin Aenăşoaei, parohul bisericii “Sfânta Fecioară Maria, Regină” Cioplea, care au ţinut să felicite munca autorilor: dr. Dănuţ Doboş, pr. Iosif Gabor, pr. Ieronim Iacob, dr. Daniela Butnaru, prof. Ilie-Cătălin Grigore şi studenta Alina Dorojan pentru abnegaţia şi devotamentul dovedite în realizarea acestei lucrări ştiinţifice şi de spiritualitatea catolică. Monografia cuprinde şapte capitole dedicate istoricului Parohiei Cioplea în veacurile XIX-XX, instituţiilor găzduite de Parohia Cioplea, evoluţia administrativă, toponimia şi aspectele etnografice ale fostului sat Cioplea. De asemenea, lucrarea cuprinde o anexă cu numeroase documente şi este ilustrată cu fotografii de epocă din fototeca Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Cartea are 278 de pagini şi poate fi cumpărată din librăriile catolice la preţul de 12,50 RON.

Sursa: Ercis.ro

Pr. Sebastian Vârgă, sfinţit preot la inaugurarea Anului Preoţiei

Anul Preoţiei a fost deschis în parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea) din Bucureşti printr-o Sfântă Liturghie solemnă, în cadrul căreia diaconul Sebastian Vârgă a primit sacramentul preoţiei prin impunerea mâinilor Episcopului auxiliar de Bucureşti, PS Cornel Damian. La celebrare, aflăm de pe ARCB.ro, au participat un număr mare de preoţi din Bucureşti şi din alte localităţi, familia părintelui diacon şi mulţi credincioşi din comunitate.
În cuvântul pe care l-a adresat în timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Cornel Damian a amintit de aniversarea a 150 de ani de la moartea Sfântului Ioan Maria Vianney, Parohul din Ars, propus drept model de viaţă preoţească în acest An al Preoţiei. Totodată Episcopul a făcut referinţă la scrisoarea pe care Papa Benedict al XVI-lea le-a adresat-o preoţilor din lumea întreagă cu ocazia începerii Anului Preoţiei, scrisoare în care Suveranul Pontif subliniază că preoţii sunt un dar deosebit pentru Biserică, dar în care deplânge şi cazurile de infidelitate ale unora dintre slujitorii altarului. Preasfinţitul Cornel Damian a insistat pe importanţa şi valoarea rugăciunii credincioşilor pentru statornicia şi sfinţenia preoţilor. “Comunitatea din Cioplea, alături de toate celelalte comunităţi parohiale din Arhidieceză şi din întreaga Biserică Catolică, se va ruga Anul acesta, pentru ca planul lui Dumnezeu cu privire la `lucrătorii din secerişul său`, să se împlinească, prin implicarea cu dăruire a acelora care au fost chemaţi la o astfel de slujire. În acest sens, o vom invoca pe Sfânta Fecioară, Mama Preotului veşnic şi Regina Apostolilor, pe tot parcursul acestui An dedicat preoţiei”, a declarat la sfârşitul Sfintei Liturghii pr. Veniamin Aenăşoaei, parohul Comunităţii din cartierul Cioplea.
Comunitatea Sfânta Fecioară Maria, Regină – Cioplea aniversează anul acesta 200 de ani de existenţă şi 150 de ani de la finalizarea lucrărilor actualei biserici, în care – după cum aflăm de la părintele paroh -, “şi astăzi se desfăşoară acţiunile de cult, iar cioplenii şi cei alăturaţi lor (aparţinătorii satului, iar apoi, ai cartierului, Cioplea) se regăsesc în unitatea de credinţă şi de valori spirituale şi culturale moştenite de la străbuni”. Părintele nou sfinţit Sebastian Vârgă s-a născut la 24 august 1964 în Mirceşti (Iaşi), fiind al treilea din cei şase copii ai lui Francisc şi Iuliana Vârgă. A frecventat şcoala primară în Mirceşti şi liceul la Paşcani, iar după serviciul militar a lucrat la o întreprindere din Paşcani. În anul 1990 a intrat în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, iar mai apoi, după noviciat şi studii filosofice, a urmat studii de teologie la Universitatea din Viena. Între 1998 şi 2002 a fost student în cadrul seminarului diecezan din Eisenstadt, iar după o perioadă de practică în parohia Maria Regina Martirilor din Viena (2002-2008) a primit ordinul diaconatului, la 22 noiembrie 2008, tot în biserica comunităţii catolice din Cioplea, prin impunerea mâinilor Preasfinţitului Cornel Damian. Pr. Sebastian Vârgă este licenţiat în teologie catolică pastorală (2007) şi va activa ca preot în Dieceza din Viena.


Sursa: ARCB.ro

Prima Sfântă Împărtăşanie

 Unsprezece băieţi şi unsprezece fete din parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea – Bucureşti) au primit duminică, 11 aprilie, Prima Sfântă Împărtăşanie. Evenimentul a avut loc în atmosfera de bucurie a persoanelor prezente şi, cu siguranţă, a celor care au aşteptat cu viu interes acest moment. Cu mare emoţie, părinţii, bunicii, naşii şi prietenii celor mici s-au unit în cânt şi în rugăciune în jurul pr. Iojă Neculai, care a prezidat celebrarea, tot el fiind cel care s-a ocupat de pregătirea tinerelor vlăstare ale comunităţii pentru această primă întâlnire cu Isus în Sfânta Împărtăşanie, aflăm de pe ARCB.ro.
În predica ţinută cu această ocazie părintele Viorel, cum îl numesc toţi copiii pe pr. Iojă, a spus: “Importanţa acestei zile este legată de faptul că aceşti copii îl primesc pentru prima dată în trupul şi sufletul lor, în fiinţa lor, pe Isus sub chipul pâinii şi al vinului, pe Isus care ni s-a dăruit pe cruce şi a înviat”. Şi referindu-se, apoi, la un model de trăire a întâlnirii cu Isus Euharisticul a continuat: “Sfântul Dominic Savio, la Prima Sfântă împărtăşanie, şi-a luat următoarele hotărâri: voi primi Sfânta Împărtăşanie cât mai des; nu voi mai săvârşi niciun păcat de moarte; prietenii mei vor fi de acum: Isus, Maria şi Iosif.” Pr. Aenaşoaiei Veniamin, parohul comunităţii catolice din Cioplea, a declarat: “Şi pentru cei 22 de copii din comunitatea Cioplea pot fi valabile şi realizabile propunerile Sfântului Dominic dacă noua lor experienţă de viaţă cu Isus va fi sprijinită, în continuare, de mărturia vie şi constantă a părinţilor şi a celor dragi. Noi, în calitate de păstori, ne dorim din toată inima să reuşească şi le urăm succes.”

Sursa: ARCB.ro

Dublă aniversare jubiliară pentru comunitatea catolică din Cioplea

Sâmbătă, 5 iunie, Sfânta Liturghie solemnă a marcat încheierea seriei de manifestări care au marcat aniversarea a 200 de ani de existenţă a comunităţii catolice din Cioplea şi 150 de ani de atestare a actualei biserici parohiale. La Sfânta Liturghie, prezidată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, au concelebrat mai mulţi preoţi – unii dintre ei foşti vicari sau parohi ai parohiei Sfânta Fecioară Maria Regină. Biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi, unii dintre ei fiind nevoiţi să asiste la Liturghie de pe esplanada din faţa lăcaşului de cult, aflăm de pe ARCB.ro.
La predică, pr. Cornel Cadar – care a ţinut şi predicile din săptămâna de misiuni populare organizată în parohie (30 mai – 4 iunie) – a evocat momentele importante, petrecute de-a lungul timpului, în viaţa comunităţii din Cioplea, pe care “ni le-ar spune zidurile bisericii, dacă ar putea să vorbească”. Pr. Cadar i-a îndemnat pe membrii comunităţii din Cioplea să urmeze exemplul străbunilor lor, şi să poarte mai departe flacăra credinţei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Ieronim Iacob, redactor coordonator al revistei arhidiecezane “Actualitatea creştină”, le-a prezentat credincioşilor noul număr al revistei, în care apare un “dosar” dedicat dublei aniversări jubiliare a comunităţii catolice din Cioplea. În “dosar” este redat un document vechi de acum 170 de ani, în care un misionar italian vorbeşte despre începuturile satului Cioplea. De asemenea, apar publicate imagini de arhivă şi actuale, legate de viaţa comunităţii din Cioplea, precum şi o imagine cu Episcopul Francesco Ferreri (1805-1813), “mort în faimă de sfinţenie în timpul ciumei de la 1813″.
Adresându-se comunităţii, PS Cornel Damian i-a felicitat pe membrii parohiei din Cioplea pentru acest dublu aniversar. “Iată”, a spus Episcopul auxiliar, “am avut bucuria de a-i mulţumi lui Dumnezeu, prin jertfa Sfintei Liturghii, pentru cei care au fost înaintea noastră şi ne-au transmis acest dar atât de preţios al credinţei”. Episcopul s-a arătat plăcut surprins de numărul mare de credincioşi prezenţi la Liturghie şi le-a mulţumit tuturor, credincioşilor şi preoţilor, şi în mod special pr. Cornel Cadar, pentru efortul pe care l-a făcut venind de la Iaşi pentru săptămâna de misiuni populare. După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii, ministranţii, tinerele îmbrăcate în costume populare tradiţionale şi credincioşii prezenţi au făcut o fotografie de grup în faţa bisericii, care să rămână mărturie, peste ani, a prezenţei catolicilor prin aceste locuri. Părintele Veniamin, parohul comunităţii, i-a invitat apoi pe toţi cei prezenţi la o agapă frăţească. Sfânta Liturghie a fost transmisă integral în direct la Radio Maria.
Manifestările jubiliare ale comunităţii din Cioplea s-au deschis joi, 20 mai, printr-o Sfântă Liturghie prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, celebrare care i-a reunit în jurul altarului pe preoţii hirotoniţi în 1989, colegii de promoţie ai pr. Veniamin Aenăşoaei. Au urmat, în fiecare seară, după Sfânta Liturghie, scurte prezentări legate de istoria comunităţii: duminică, 30 mai, despre originile şi formarea comunităţii; luni, 31 mai, despre istoricul comunităţii şi al bisericii Cioplea; marţi, 1 iunie, despre portul popular bulgar cioplean; miercuri, 2 iunie, despre toponimia Cioplei şi istoricul clădirii bisericii, prezentare în imagini; joi, 3 iunie, mărturii ale unor membrii ai comunităţii. De la întemeierea ei şi până astăzi, comunitatea catolică din Cioplea a fost slujită de peste 50 de preoţi şi trei Episcopi. Parohia din Cioplea (astăzi, o parte a cartierului bucureştean Dristor), cu hramul Sfânta Fecioară Maria Regină, numără acum circa 1.500 de familii şi este păstorită de pr. dr. Veniamin Aenăşoaei, paroh; pr. Neculai Iojă, vicar; pr. dr. Eduard Giurgi, colaborator. Biserica actuală a fost construită în 1859, după ce un incendiu de la 1 noiembrie 1853 a distrus biserica veche, locuinţa parohială şi toate dependinţele. De-a lungul anilor, Cioplea a găzduit Noviciatul pasionist (1874-1880) şi Seminarul mare (1874-1893), pentru formarea clerului român; azilul de bătrâni “Divina Providenţă” (1925-1950); Casa de Caritate “Nazareth” a Fiicelor Carităţii din Ordinul “Sf. Vincenţiu de Paul” (1906-1920); reşedinţa temporară a Arhiepiscopului R. Netzhammer (1919-1920).

Sursa: ARCB.ro

Ziua ministrantilor 2010

Rugăciunea ministrantului
Îţi mulţumesc, Doamne,
pentru că m-ai chemat
să fac parte din grupul ministranţilor.
Îţi promit să fiu prompt şi generos
în a sluji cu bucurie
la celebrările liturgice.
Promit, de asemenea,
că la biserică, acasă, la şcoală
şi în orice alt loc
voi avea o conduită
conformă exemplului tău.
Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


“Este o mare bucurie ca astăzi să fim împreună”, au fost cuvintele cu care PS Cornel Damian i-a întâmpinat pe ministranţii din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Întâlnirea, cu tema “Curaj – Disponibilitate – Perseverenţă”, a avut loc în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, sâmbătă, 15 mai 2010, şi a fost prilej de dialog între păstori şi cei care îi ajută pe păstori, ministranţii, aflăm de pe ARCB.ro.Cine este ministrantul şi ce face ministrantul au fost întrebările la care PS Cornel a răspuns în cadrul acestei întâlniri. “A fi ministrant înseamnă a sluji, a sluji la sfântul altar. Ministrantul dintre toate persoanele laice care sunt în biserică este cu siguranţă cel mai aproape de altar, cel care slujindu-l pe preot la celebrarea Sfintei Liturghii, de fapt îl slujeşte pe Dumnezeu, căci pe altar este Cristos cel care se jertfeşte”, a spus PS Cornel la omilia de la Sfânta Liturghie la care au concelebrat toţi preoţii care i-au însoţit pe ministranţi. Ministrantul trebuie şi poate să îi atragă pe alţii la această slujire, a continuat Episcopul, căci “slujirea ca ministranţi trebuie să aibă şi un caracter misionar, adică să le vorbiţi altora despre Cristos”. “Un ministrant este şi un misionar”, a încheiat Preasfinţitul omilia, “care îl vesteşte, în această formă de a sluji la altar, pe Cristos şi că rugăciunea prin Cristos, Domnul nostru, trebuie să fie oarecum parte din viaţa unui ministrant”.
La sfârşitul întâlnirii ministranţii au fost salutaţi şi de IPS Ioan Robu. Păstorul Arhidiecezei le-a vorbit despre prezenţa şi schimbarea ministranţilor din parohii, “cei mai mici îi înlocuiesc pe cei mai mari treptat”, însă a atras atenţia şi asupra unui alt adevăr: “Mai există şi lipsă de ministranţi, chiar dacă există în parohie, mai vezi şi preoţi singuri la altar fără nici un ministrant”. “Rolul ministrantului este totdeauna acela de a sta alături de preot la altar, pentru a-l ajuta”, a mai explicat Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti.

Sursa: ARCB.ro

Studiu asupra istoriei comunităţii bulgare, pavlichene din Cioplea

Studiu asupra istoriei comunităţii bulgare, pavlichene din Cioplea
Marius Oanţă

Veniţi în Ţara Românească din nordul Bulgariei în timpul războiului ruso-turc (1806-1812) din cauza prigoanei la care era supusă populaţia catolică sub stăpânirea otomană - care transformase Bulgaria de mai mult timp în paşalâc turcesc şi care nu lăsa populaţia catolică să practice liber cultul catolic - bulgarii pavlicheni, s-au aşezat pe moşia boierului Dudescu, unde condiţiile pentru practicarea cultului catolic erau mult mai prielnice. Ajutaţi de generalul rus, San Priest, o parte a populaţiei bulgare pavlichene catolice a trecut Dunărea cu ajutor rusesc. Aici au primit pământ pentru a-l lucra şi loc pentru biserică, lucru care i-a mulţumit pe deplin. Această populaţie era condusă de episcopii din Congregaţia Pasioniştilor care conduceau Dieceza de Nicopole ad Hystrum care administrau în acel timp: Bulgaria, Serbia şi Valahia. Astfel s-a ales satul Cioplea aflat la porţile Bucureştiului aproape de râul Dâmboviţa. Asupra datei în care bulgarii pavlicheni au venit în Ţara Românească (Valahia) autorii nu s-au pus niciodată deacord, se ştie însă cu certitudine intervalul de timp în care aceştia au ajuns în Cioplea (1806-1812) şi au fondat una dintre comunităţile importante ale Episcopiei de Nicopole. Bulgarii catolici pavlicheni au venit în Cioplea din satele sud-dunărene1: Traceviţa, Ciproveţ, Belene, Sviştov,Oresce, etc. Conducătorul emigranţilor bulgari a fost episcopul pasionist Francisc Ferreri, mort în Cioplea la 30 Noiembrie 1813 în timpul Ciumei lui Caragea (nume care provine de la domnitorul cu acelaşi nume în timpul căruia a izbucnit epidemia). Un document al Congregaţiei “Propaganda Fide”, aminteşte de arderea Şiştovului şi momentul în care bulgarii pavlicheni au trecut Dunărea numai după ce acest oraş a fost ars din temelii. Acesta a fost singurul motiv care i-a convins să părăsească teritoriile sud-dunărene. Cioplea devine astfel după aşezarea primei comunităţi şi a episcopului pasionist, Francisc Ferreri, reşedinţa episcopală a episcopiilor pasionişti care administrau Dieceza de Nicopole ad Hystrum până la 1844 când se mută la Bucureşti2. Asupra comunităţii în acest interval de timp s-au abătut mai multe nenorociri: o epidemie de ciumă (1813), un cutremur de pământ şi un uragan a pustiit biserica şi casa parohială (1821), o altă epidemie de ciumă (1828), o mare foamete (1829), o invazie de lăcuste (1830), o epidemie de holeră (1831), epidemia asupra vitelor (1832)3. După aceste probleme foarte grave, a apărut şi pericolul spargerii satului din cauza implicaţiilor sociale şi a măririi numărului de zile de clacă. Raporturile de muncă dintre ţărani şi proprietarii de pământuri au intrat în impas. După ce ”Divanul Domnesc”, în urma consultărilor prealabile, a hotărât ca să se mărească numărul zilelor de clacă, odată cu ocuparea ţărilor române de către Imperiul Ţarist, acest lucru a fost statornicit prin Regulamentul Organic care a instaurat regimul feudal absolut, stabilind totodată ca numărul zilelor de clacă să fie de 56 de zile în Ţara Românească şi 84 în Moldova. Această situaţie a afectat şi populaţia bulgară din Cioplea. Nemulţumiţi din cauza situaţiei create, în 1832, o parte însemnată a locuitorilor comunităţii bulgare pavlichene din Cioplea au hotărât să plece înapoi în Bulgaria, părăsind cele 55 de case în care locuiau4. Aşa cum ne putem imagina, pentru o perioadă de 40 de ani, conform spuselor istoricului Iosif Gabor, creşterea demografică a avut de suferit. Îngrijorat de această situaţie, episcopul Iosif Molajoni, succesorul episcopului pasionist Francisc Ferreri, este silit să caute o reşedinţă în Bucureşti. Din lipsă de fonduri şi datorită situaţiei grele în care se afla biserica, Congregaţia ”Propaganda Fide” nu poate suporta o astfel de cheltuială şi se hotăreşte ca reşedinţa episcopală să rămână în Cioplea. Cea mai mare încercare pentru comunitatea din Cioplea avea să fie însă, focul din 1853, care avea să ardă biserica, casa parohială şi toate dependinţele. Acest foc mistuitor a făcut ca această comunitate să rămână fără centrul ei spiritual, care este biserica. Odăjdiile bisericeşti au fost salvate de un regiment de geniu cantonat în Cioplea şi pentru că armata ţaristă ocupase Ţările Române înaintea Războiului Crimeii.